Prilejul compunerii canoanelor către Sfântul Apostol Toma, după cum arată numeroase tropare din acestea, este sfințirea bisericii Sfântului Toma din Constantinopol, existând în acea vreme obiceiul ca, timp de opt zile după sfințirea unei Biserici, să se cânte canonul hramului, în fiecare zi pe alt glas.

Dorind să atingi cu mâna cea însetată de cunoaștere coasta lui Hristos, Apostole, ne-ai adeverit nouă credința cea neînfrântă în El, în care roagă-te să fim întăriți în vecii vecilor, Toma, de Dumnezeu fericitule.
Canonul întâi, Cântarea a 6-a

Prin neliniștea sa, prin dorința sa de certitudine, Sfântul Toma devine martorul ocular, accesibil și credibil al Învierii Domnului și al preaslăvirii Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Creștinul dintotdeauna se recunoaște cu ușurință în caracterul uman al lui Toma: pe de o parte râvna, devotamentul, bucuria de a fi în preajma Domnului, iar pe de altă parte nevoia de a cerceta, de a-L cunoaște, de a-L simți și de a-L vedea.

Pr. Cristian Alexandru Barnea

<Colecția Viața în Hristos. Seria „Imnografie bizantină”, nr. 6>