Cateheză și catehumenat în primele veacuri ale Bisericii

Anul apariției: 
Colecția: Patristica Seria:

Descriere

Volumul Cateheză și Catehumenat are drept subiect dezvoltarea practicii catehetice începând cu timpurile apostolice, abordând în detaliu secolul de aur (al IV-lea) al literaturii patristice și continuând până în Evul Mediu Timpuriu, perioadă în care catehumenatul adulților, în ansamblul său, a încetat, practic, să mai existe. Totodată, studiul de față are ca scop urmărirea dezvoltării pozitive a învățăturii de credință potrivit catehezelor primare și nu conform literaturii polemice.

Prof. Paul Gavrilyuk a absolvit cum laude Institutul de Fizică și Tehnologie din Moscova (1988-1993) și a făcut studii de masterat și doctorat în patristică (2001) la Southern Methodist University, Dallas, Texas. Începând cu anul 2014 este profesor titular al Catedrei de teologie și filosofie Aquinas în cadrul Departamentului de Teologie, Universitatea „St. Thomas”, din St. Paul, Minnesota. Este specializat în teologie patristică greacă și gândirea religioasă rusă modernă.

Autor

PAUL L. GAVRILYUK s-a născut în 1972, la Kiev, Ucraina. A absolvit cum laude Institutul de Fizică şi Tehnologie din Moscova (1988-1993), a făcut studii de masterat şi doctorat în patristică (2001) la Southern Methodist University, Dallas, Texas.

Începând cu anul 2014 este profesor titular al catedrei de teologie şi filosofie Aquinas în cadrul Departamentului de Teologie, Universitatea „St. Thomas”, din St. Paul, Minnesota. Face parte din comitetul director al Institutului patristic Pappas din Boston şi este membru al comitetului de editori ai colecţiei „Shapers of Modern Theology”, Editura Universităţii Fortress. Recent a iniţiat o serie de prelegeri publice intitulată: „The New Frontiers in Theological Research”, în cadrul cărora profesorii de la Universitatea „St. Thomas” îşi împărtăşesc rezultatele cercetării lor academice cu studenţii şi publicul participant.

Paul Gavrilyuk este specializat în teologie patristică greacă şi gândirea religioasă rusă modernă.

Contribuții

Paula Ilaș (traducere din limba franceză)

 

Daniela Bahrim (traducere din limba franceză)