„Sînt personaje istorice a căror receptare, legendară sau polemică, are o greutate mai mare decît adevărul factual al propriei lor vieți. Devenind simboluri ale unor cauze sau curente de gîndire, cunosc o posteritate care merită ea însăși să fie cercetată ca fenomen cultural sau social. Hypatia din Alexandria, filosoafă și matematiciană, este un astfel de personaj, ca și împăratul Iulian Apostatul, pentru a-i numi doar pe cei aflați în centrul a două momente critice ale istoriei creștinismului în Antichitatea tîrzie. [...] Mai subtil sau mai direct, uciderea sa cumplită a fost considerată adeseori, atunci ca și acum, ca simbol al fanatismului noii religii al cărei scop era distrugerea splendidei lumi vechi. Procesul de simbolizare s-a accentuat atît de mult – întemeiat, e drept, pe un tip de a face istorie cu agendă filosofică sau (anti)religioasă –, încît aproape că nu mai poate exista o dezbatere asumată cu modestie și prudență de ambele părți. Nu este vorba, nicidecum, de a nu condamna crima, despre care s-a spus încă din acea perioadă că pătase Biserica Alexandriei. Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil. Problema e, pe de o parte, să înțelegem cum s-a putut ajunge aici, iar, pe de altă parte, să parcurgem această căutare a adevărului cu minimul posibil de prejudecăți și parti-pris-uri, indiferent cît de dificil și de inconfortabil ar fi. O astfel de invitație este cartea Mariei Dzielska (1942-2018), Hypatia din Alexandria. Personajul istoric și legenda modernă, în traducerea Anei-Lorina Iacob și sub îngrijirea neobosită a lui Dragoș Mîrșanu, coordonatorul colecției „Historia Christiana“ a Editurii Doxologia din Iași.” (Bogdan Tătaru-Cazaban, Dilema Veche).

„Cu toţii ştim câte ceva despre Hypatia (cca 355-415), „philosopha alexandrina" (J.C. Wemsdorf), însă cei mai mulţi  dintre noi şi-au obţinut informațile cel mai probabil din legenda literară, care s-a construit în jurtul personajului istoric, și nu din izvoarele antice, care s-au păstrat. Ediţia publicată de curând la Editura Doxologia vine să umple un gol în literatura autohtonă cu privire la epoca în care a trăit şi, mai ales, a murit Hypatia. Unele perspective înclinate mai degrabă spre legendă şi exagerare s-ar m-ai putea tempera citind studiul cercetătoarei poloneze.” (Florin Crîșmăreanu, Convorbiri literare).