Scopul meu principal a fost să demontez concepţia lui Adolf Harnack, potrivit căreia în perioada patristică mesajul Bibliei a fost corupt de filosofia elenistică, abordând nepătimirea divină drept caz de departajare. Trebuie reabordat acest domeniu, de vreme ce, cel puţin în evaluarea nepătimirii divine, teza lui Harnack încă domină gândirea multor teologi moderni. Contrar unei înţelegeri greşite larg răspândite, în lumea elenistică nu a existat nimic asemănător cu o „axiomă a nepătimirii divine” universal recunoscută.

Totodată, am argumentat în această carte că respingerea de către Biserică a principalelor erezii hristologice a urmat o serie de transformări dialectice, toate întreprinse pentru a apăra o concepţie a implicării divine vrednice de Dumnezeu. În această descriere „dialectic” nu este un cuvânt gol: cugetul Bisericii a respins, pas cu pas, cele trei strategii neadecvate care aveau ca scop eliminarea tensiunii dintre statutul divin al lui Hristos şi experienţele omeneşti ale slujirii Sale pământeşti, cel mai expresiv formulată în afirmaţia paradoxală: „Cel Nepătimitor a pătimit”.

Paul L. Gavrilyuk