Sfântul Epifanie al Salaminei în controversa iconoclastă

Respingerea unor ipoteze teologice moderne
Anul apariției: 
Colecția: Patristica Seria:

Descriere

Acest studiu postdoctoral, cu o bogată bibliografie şi analize foarte folositoare pentru o cercetare mai profundă, nu se adresează doar publicului de  specialitate, care este conştient de complexitatea alambicată a iconoclasmului bizantin, ci, de asemenea, publicului mai larg, educat desigur, care doreşte să se adâncească mai mult într-o problemă al cărei scop real a fost nesocotit de o mulţime considerabilă de istorici, bizantinologi şi teologi din toate categoriile.

În acest sens, toţi cititorii vor aprecia în prima parte traducerea corpus-ului delicti în sine, adică a tuturor scrierilor iconofile atribuite lui Epifanie, care sunt completate de înşelătorul său „portret general – aşa cum este zugrăvit în scrierile iconofobe”.

Partea a doua se ocupă de controversa bizantină, cronologia sa, şi argumentele autorilor vechi împotriva autenticităţii scrierilor, în rândul cărora  partea leului îi aparţine, evident, Sfântului Patriarh Nichifor şi lucrării sale principale – încă subestimată – Respingerea lui Eusebiu şi a lui Epifanides.

Partea a treia conţine un dosar detaliat al controversei moderne care reprezintă pentru toţi cercetătorii nu doar un tezaur cu informaţii precioase despre o dezbatere pe care Părintele Stéphane a dovedit-o ca fiind neîncheiată ci, de asemenea, o frescă de mare întindere a uimitoarelor răsuciri şi schimbări de direcţie pe care adesea le-au luat căile de cunoaştere şi transmiterea acesteia.

În partea a patra, autorul ne oferă evaluarea personală a tuturor argumentelor împotriva autenticităţii scrierilor iconofobe atribuite Sfântului Epifanie.

Autor

Pr. Stéphane Bigham este preot ortodox din Quebec. Și-a susținut doctoratul în domeniul artei creștine la Universitatea din Montreal în 1989. A publicat mai multe studii despre arta icoanei. Este lector la Facultatea de Teologie, Etică și Filosofie din cadrul Universității din Sherbrooke, în teologia ortodoxă.

Contribuții

Dragoș Dâscă (traducere din limba engleză)