În Gramatica tainei lui Hristos, Marius Portaru ne oferă o formidabilă și indispensabilă istorie teologică a constituirii dogmei hristologice în procesul decisiv al formării ei canonice. Superba lectură istorico-generativă a precizării expresiei dogmatice a misterului hristologic în epoca Sinoadelor Ecumenice – unică în felul ei – e bazată pe o precisă și suverană radiografie diacronică a surselor citite în original și în contextul lor și aduce cititorului un șir întreg de lumini noi și câteva interesante surprize. Lectură pasionantă, demonstrație implacabilă, cercetare fundamentală, reper indispensabil, izbândă pentru cultura teologică română, cartea ni-l arată pe Marius Portaru o luminoasă certitudine a noii generații, o bucurie pentru noi toți. (Arhid. Ioan I. Ică jr, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu)

O analiză istorico-teologică sine ira et studio a complicatei teme hristologice a unirii după Ipostas (ἕνωσις καθ' ὑπόστασιν) în contextul secolelor V-VI, temă ce a condus la prima schismă importantă în istoria Bisericii lui Hristos, este esențială pentru înțelegerea teologiei răsăritene. Abordând această temă cu rigoare academică, claritate și eleganță în expunere, Marius Portaru a reușit să producă o monografie care se adresează atât cititorului avizat, cât și celui care caută a se iniția în tainele dogmei hristologice. Examinând cu competență izvoarele istorice și intrând într-un dialog constructiv cu literatura secundară într-o zonă a cercetării teologice în care obiectivitatea mai degrabă lipsește, am încredere că prezenta investigație se va impune în scurt timp ca lucrare standard în teologia românească. (Ionuț-Alexandru Tudorie, St Vladimir's Orthodox Theological Seminary, New York)

Edificarea unei construcții hermeneutice relevante și originale (ager analitice și titanic sintetice deopotrivă), acoperind aproape un secol de durată patristică, poate izbândi numai cu aportul unor masive doze de empatie culturală ce permează discret efortul enciclopedic, luminând pe dinăuntru mixajul interdisciplinar ce aici reunește într-o matcă unitară patrologia și teologia, dogmatica și istoria  bisericească, istoria culturii și a mentalităților, filologia clasică și stilistica. Multe dintre aceste deziderate au fost complinite în tomul savant dăruit nouă de Marius Portaru, ce îmbogățește simțitor cercetările ecleziale și patristice de la noi. (Claudiu T. Arieșan, Universitatea de Vest din Timișoara)

Dincolo de erudiția copleșitoare bine instrumentată într-o temă inepuizabilă ca taina unirii firilor dumnezeiască și omenească în Persoana lui Hristos, lucrarea lui Marius Portaru deschide în teologia românească noi piste de cercetare și discuție prin apelul său frecvent la sursele hagiografice, mai puțin frecventate până acum, mai ales la scrierile lui Chiril din Schitopolis. (Ierom. Agapie Corbu)

Lucrarea lui Marius Portaru oferă teologiei românești o cercetare acribică a terminologiei hristologice din sec. V-VI, gravitând în jurul conceptului de unire după Ipostas, prin care Sf. Chiril al Alexandriei a exprimat paradoxul unirii naturii omenești și dumnezeiești în Persoana lui Hristos. Prin atenția acordată contextului cultural, politic și social al Antichității târzii și prin analiza textuală și teologică a marilor scrieri patristice hristologice pre- și post-calcedoniene, cartea de față devine un punct de referință pentru literatura teologică de specialitate. (Pr. Daniel Benga, Ludwig-Maximilians-Universität München)

Monografia lui Marius Portaru impresionează nu numai prin extinderea ei, ci, în primul rând, prin calitatea dezbaterilor asupra temei istorico-teologice a unirii după Ipostas în sec. al VI-lea. Autorul arată că este nevoie de interpretarea chiriliană a celor două naturi în unirea lor după Ipostas, ca ontologie personalistă și nu ca una substanțialistă. Prin cercetarea asiduă a atâtor izvoare istorice pentru a prezenta critic operele a numeroși autori și pentru a discerne tezele de ipoteze și de antiteze, prin analize pline de agerime și prin evaluări concludente, cartea de față este un reper. (Arhid. Ioan Caraza, Universitatea din București)