Această culegere a Sfântului Nicodim Aghioritul, alcătuită „cu multă trudă şi osteneală” în anul 1796, este socotită drept una dintre cele mai înalte doxologii care au fost închinate vreodată Maicii Domnului, rod şi sinteză a evlaviei Sfântului Munte de-a lungul mai multor veacuri de vieţuire creştină. „Cartea celor 1000 de nume, sau cartea celor 1000 de laude ale Maicii Domnului”, cum este supranumită în Sfântul Munte, este pentru vieţuitorii monahi care-i urmează rânduiala mai mult decât o simplă carte de cult, care se înscrie în rânduiala tipiconală, este o carte de suflet, reunind cele mai frumoase canoane ale Maicii Domnului, scrise de imnografi şi retori bizantini, cu artă şi cu trăire duhovnicească.

Talentul de antologist şi gustul artistic al Sfântului Nicodim Aghioritul, manifestat şi cu prilejul altor antologii, Apanthisma, Culegerea de Cuvântări la Adormirea Maicii Domnului etc., pentru a nu mai aminti de Filocalia, au atins în Theotokarion covârşirea tuturor harurilor. Canoanele Maicii Domnului, Cununa Pururea Fecioarei sau Noul Theotokarion, reprezintă o carte de cult care se citeşte la sfârşitul Pavecerniţei tot anul, structurată pe cele opt glasuri. În Biserica noastră au circulat și sunt în uz astfel de canoane, alcătuite însă de un alt mare imnograf ortodox, Sfântul Ioan Damaschinul. Canoanele sale, fiind mai populare, au pătruns în cult foarte de timpuriu, devenind standard prin intermediul Octoihului. Ulterior, și alți imnografi precum Sf. Ioan Mavropous, Mitropolitul Evhaitelor sau monahul Thikara au alcătuit Theotokarioane complete, pe toate glasurile, dar în pofida calităților lor poetice și duhovnicești au fost cunoscute foarte puțin.

De asemenea, o carte foarte populară de canoane ale Maicii Domnului, publicată în zeci de ediții și tiraje în limba română este cea numită Bogorodița. Aceasta nu este altceva decât traducerea de la Mănăstirea Neamțului, publicată în 1816, în timpul Mitropolitului Veniamin Costachi a Theotokarionului aghiorit al monahului Agapie Landos (1643), ce fusese tipărit la Veneția în 1790 și 1815. Acesta nu era o lucrare originală, ci tot o antologie din compozițiile imnografilor bizantini, fără indicarea autorilor.

Theotokarion-ul Sfântului Nicodim este însă mai bine conceput și editat, autorul adoptând o metodă antologică, ce compilează cele mai frumoase canoane către Maica Domnului, alcătuite de imnografi bizantini, cum ar fi: Sfântul Ioan Damaschinul, Sfântul Andrei Criteanul, Sfântul Teodor Studitul, Iosif Imnograful, Patriarhul Fotie al Constantinpolului, monahia Tecla, Sfântul Ioan Mavropous al Evhaitelor, Mitropolitul Mitrofan al Smirnei, Gheorghe al Nicomidiei, Patriarhul Atanasie, Arsenie Monahul, Teoctist Studitul, Teofan Graptul, Ilie Criteanul Ecdicul, Patriarhul Ignatie, Marcu al Efesului (Evghenicul), Calinic al Heracleei, şi alţii, nume mai mult sau mai puţin cunoscute, altele pe nedrept uitate, pe care Sfântul Nicodim le-a restituit, prin această antologie pomenirii posterităţii.

Cartea sa era destinată atât pravilei personale, de chilie, în condiţiile semi-eremitice de la Sfântul Munte, cât şi celei comune, în Biserică. Socotită, pe bună dreptate, cel mai frumos Theotokarion, ea va înlocui versiunile mai vechi ale sale, devenind până astăzi Theotokarionul normativ. Astfel, putem înţelegem îndemnul unui părinte duhovnic din Sfântul Munte către ucenicii săi de a nu se lipsi la chilie de lectura Theotokarion-ului Sfântului Nicodim Aghioritul: „...Şi să introduci în fiecare zi Theotokarion-ul. Vei fi bineplăcut atât Stăpânei, cât şi Sfântului Nicodim Aghioritul, care le-a adunat. Ia aminte la gândul acesta, care mi-a venit în timpul citirii Theotokarion-ului. De-ar trece cerul şi pământul, Acatistul şi Theotokarion-ul să nu fie lăsate în nici o zi a anului.”

Dar cui se adresează aceste imne? „Vistieriei tuturor darurilor lui Dumnezeu”. Fiecare laudă cuvenită pentru rânduiala unei seri a săptămânii este alcătuită potrivit structurii binecunoscute a unui canon din nouă cântări, după cântarea a 9-a urmând obişnuit, stihirile numite în greceşte prosomii. Structura lor condensată şi mai ales extrema simplitate le-au asigurat notorietatea în Sfântul Munte, uneori lauda curgând, ca dintr-un izvor nesecat de evlavie, în simple enumerări ale celor mai importante atribute, numiri şi metafore, chipuri ale Maicii Domnului, dar care sunt atât de înalte, încât nu poţi să nu exclami alături de Sfântul Ioan Teologul că „har peste har” şi revărsare de har este pomenirea numelor Maicii Domnului cu care din veac a fost numită. Aceste numiri şi metafore sunt o doxologie prin ele însele, şi totodată o teologie şi dogmatică marială, începând cu chipurile Maicii Domnului din Vechiul Testament şi încheind cu plinirea făgăduinţelor în Noul Testament.

Multe dintre aceste canoane au circulat în Sfântul Munte şi mai înainte de a fi fost antologate de Sfântul Nicodim Aghioritul. Ecouri ale lor am regăsit în Omiliile închinate Maicii Domnului ale Sfântului Grigorie Palama; astfel paragraful al 3-lea din Omilia la Naşterea Maicii Domnului este alcătuit în întregime sub inspiraţia unui astfel de canon din Theotokarion, fiecare numire a Maicii Domnului fiind tâlcuită şi amplificată prin prisma teologiei palamite. Dar fundamentul întregii tâlcuiri o reprezintă aceste numiri – laude ale Maicii Domnului, subliniindu-se încă o dată legătura dintre teologie, dogmatică şi imnografie. Nu se poate înţelege deplin evlavia Sfântului Munte faţă de Maica Domnului decât citind această minunată antologie aghiorită. Theotokarion-ul este măsura celei mai adânci evlavii, prinosul cel mai sfânt pe care Sfântul Munte l-a cules de-a lungul sutelor de ani de sluijire şi închinare către cea plină de har, cartea cea însufleţită, mlădiţa lui Iesei, toiagul lui Aaron, roua de dimineaţă care străluceşte ca mana, lâna cea de Dumnezeu rourată. Theotokarion-ul reprezintă chintesenţa rugăciunilor Sfântului Munte, Grădina Maicii lui Dumnezeu, cununa cea nevestejită a laudelor Împărătesei cerului şi a pământului. Monahul Teoclit Dionisiatul în cartea lui, Maica Domnului în imnografia ortodoxă, priveşte Theotokarion-ul în contextul provocărilor zilei de astăzi, văzând că majoritatea blasfemiilor şi a ereziilor o au drept ţintă pe Maica Domnului. El găsea în Theotokarion răspunsul la toate aceste erezii.

Traducerea acestui Theotokarion a fost făcută de maica Paraschiva Enache după două ediţii greceşti, una veche şi alta modernă. Ediţia veche pe care s-a sprijinit în cea mai mare parte, este cea din anul 1849, purtând titlul Cununa Pururea Fecioarei, adică Theotokarion-ul cel nou, felurit şi preafrumos, octoih, cuprinzând 62 de canoane către Născătoarea de Dumnezeu, alcătuite de 22 de sfinţi şi de Dumnezeu insuflaţi melozi, adunate cu multă trudă şi osteneală din cărţile manuscrise ale Sfântului Munte şi cu îngrijire îndreptate, a fost editat de Nicodim Monahul din Naxos, tipărit în Constantinopol la tipografia Patriarhiei în anul 1849. Ediţia greacă modernă a Theotokarion-ului prezintă din păcate, mai puţină acurateţe în ce privește textul, decât cea din 1849, având multe greşeli. Noua ediție în limba română din 2019 a Theotokarionului Sfântului Nicodim Aghioritul, într-un nou format, este așezată firesc în seria Imnografie bizantină a colecției Viața în Hristos. Deși preia traducerea din 2012, ce a avut un real succes, are însă în multe locuri un text revizuit și corectat de unele inevitabile erori ce s-au strecurat. Sperăm ca această ofrandă adusă Maicii Domnului prin jertfa traducătoarei și editorilor, să fie și un mic pas spre o mai bună cunoaștere a imnografiei bizantine, păstrată în afara cărților canonice de cult.