Sfântul Pacian a trăit în jurul anilor 310-390 d.Hr. şi a devenit episcop al Barcelonei după anul 343. A fost căsătorit şi a avut un copil înainte de a fi înălţat în treapta de episcop. Fiul său, Dexter (care avea să devină prefect al pretoriului) a fost bun prieten cu Ieronim (De vir. ill., 132), care i-a şi dedicat cunoscuta sa lucrare De viris illustribus1. De alftel, singura mărturie fermă din literatura patristică despre viaţa şi activitatea Sfântului Pacian ne-o oferă Fericitul Ieronim în tratatul amintit: „Pacianus, episcop al Barcelonei, în înălţimile Pirineilor, a fost vestit prin neprihănire şi elocinţă, adică atât prin traiul său, cât şi prin cuvântul său; a scris numeroase scurte lucrări, printre care şi pe cea numită Cerbul, precum şi unele împotriva novaţienilor. A murit la adânci bătrâneţi, în timpul lui Teodosie”.

Tratatul Despre cei care se pocăiesc ne introduce în realitatea cruntă a bătăliei pe care o duce sufletul cu păcatul, arătând că doar părăsirea fărădelegii şi pocăinţa îl pot readuce pe creştin în comuniunea Bisericii. Deşi stilul Sfântului Pacian poate părea uneori prea acid sau mustrător, se observă o adâncă înţelegere a neputinţei firii omeneşti, fiindcă, nu-i aşa, ce nu este cu putinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu. Iar Sfântul Pacian îi îndeamnă pe cei care au cunoscut păcatul să se pocăiască, să se întoarcă la Dumnezeu fiindcă „pentru un singur păcătos care se pocăiește îngerii din ceruri se bucură, iar corul ceresc este bucuros. Hai atunci, tu, păcătosule: nu înceta să ceri milă! Înţelege că întoarcere ta este prilej de bucurie!” (12, 6).

Traducerea de faţă reprezintă prima traducere în limba română a unei lucrări scrise de Sfântul Pacian al Barcelonei. Traducerea a avut la bază ediţia critică publicată de Cerf, textul în latină fiind editat de Carmelo Granado.