Cuvânt despre dreapta credinţă. Despre Sfânta Treime. Despre cântarea Trisaghonului

Anul apariției: 

Descriere

Tratatele reunite în acest volum reprezintă sinteza da‐ maschiniană  cu privire la dogma Sfintei Treimi, pe care ilustrul autor o situează în capul expunerii generale a credinței ortodoxe

Semnalări

"Tratatele reunite în acest volum reprezintă sinteza damaschiniană cu privire la dogma Sfintei Treimi, pe care ilustrul autor o situează în capul expunerii generale a credinței ortodoxe".

Laura Enache

"Întrebare: De unde provine cuvântul Dumnezeu [Theos]?

Răspuns: De la radicalul θῶ, care înseamnă „a întemeia” şi de la ποιω, care înseamnă „a face”, ca Cel ce face toate şi ca pricină a toată zidirea, sau, pe lângă θέω, τρέχω, de la faptul că Dumnezeu este pretutindeni. Sau Θεός de la θεᾶσθαι, căci Dumnezeu le a văzut pe toate mai înainte de naşterea lor, iar Domnul vine de la putere, care înseamnă autoritate."

Sfântul Ioan Damaschinul

Autor

SFÂNTUL IOAN DAMASCHINUL (c. 675-749) a fost un teolog bizantin, considerat ultimul Sfânt Părinte al Bisericii. Adversar al iconoclasmului și susținător al cultului icoanelor, s-a remarcat ca polemist, orator, dar mai ales ca imnolog; cu el se încheie epoca patristică. A sistematizat dogmele Bisericii creștine și a luat poziție critică față de erezii („Izvorul cunoașterii”, „Cele trei tratate contra iconoclaștilor”, „Despre Sfânta Treime”, „Contra ereziei nestoriene”, „Dialog contra maniheilor”). Opera sa principală este „Dogmatica”, iar ca imnograf „Octoihul”.

Contribuții

Parascheva (Laura) Enache (traducere din limba greacă veche, studiu introductiv și note)