Jaroslav Pelikan (1923-2006) a fost profesor de istorie la Universitatea Yale. Autor al aproape patruzeci de cărți și numeroase lucrări de referință, a fost una dintre rarele autorități care au acoperit întregul spectru al istoriei creștine, de la Noul Testament la Reformă, de la filosofia medievală la Kierkegaard. Capodopera sa este „Tradiția creștină: Istoria dezvoltării doctrinei" (5 volume, 1973-1990). A primit diplome de onoare din partea a 42 de universități din întreaga lume, pentru meritul de a fi „luminat multe aspecte ale vieții politice și religioase prin studiul artelor vizuale, muzicii, literaturii, interpretărilor textuale și rolului universității" (Premiul „John W. Kluge", Biblioteca Congresului, 2004). Crescut și educat ca luteran, Jaroslav Pelikan a devenit membru al Bisericii Ortodoxe în 1998.
În limba română:...
vezi mai mult +

În limba română: Creștinismul și cultura clasică (Doxologia) *** Tradiția creștină. Istoria dezvoltării doctrinei *** Credo. Ghid istoric și teologic al crezurilor și mărturisirilor de credință în tradiția creștină *** Iisus de-a lungul secolelor *** Fecioara Maria de-a lungul secolelor
vezi mai puțin -