Editura Doxologia oferă cititorilor cel de-al doilea opus al scrierilor Sfântului stareţ Paisie Velicicovschi (1791-1794). În acest volum ne sunt prezentate 18 texte paisiene româneşti de epocă, scrieri care au circulat în manuscrise prin intermediul traducerilor româneşti efectuate după originalele slavone ale stareţului Paisie (cu câteva excepţii) în timpul vieţii lui sau mai târziu. Aceste scrieri se disting fie prin ineditul lor, precum cele 4 epistole necunoscute până astăzi de cititorii români (Cuvânt la îmbrăcarea îngerescului chip; Cuvânt după îmbrăcarea îngerescului chip; Cuvinte pentru ascultare; Cuvinte filocalice); fie prin importanţa lor istorică (precum Aşezământul vieţii de obşte de la Mănăstirea Dragomirna; Către domnitorul Moldovei, Constantin Moruzi; Către Părintele Sofronie Ardeleanul de la Schitul Robaia al Mănăstirii Argeşului), fie prin importanţa lor dogmatică şi duhovnicească. În privinţa acestui din urmă aspect Domnul academician Virgil Cândea atrăgea atenţia asupra unui grup de 3 Cuvinte (Alcătuire despre rugăciunea minţii; Adeverire pentru rugăciunea minţii şi Răspunsul Stareţului Paisie către Stareţul Atanasie) în care Sfântul Paisie expune practica rugăciunii minţii şi o justifică în faţa unor detractori al acestui sfânt meşteşug de îndumnezeire. Nu în ultimul rând, acest volum surprinde prin prezenţa în cuprinsul său a trei texte nepublicate până acum, scrise de ucenicii Sfântului stareţ: Cronica zilelor din preajma şi de după adormirea întru Domnul a Stareţului Paisie; Cuvânt de laudă a Preacuviosului stareţ Paisie; Rugăciune către Preafericitul nostru Stareţul Paisie Velicikovski.

Încheiem acestă invitaţie la lectură cu un citat memorabil al Protoiereului Serghie Cetfericov, autorul uneia dintre cele mai bune lucrări despre Sfântul stareţ, publicată acum un secol la Neamţ: „Ieroarhimandritul Paisie Velicicovschi, stareţul Mănăstirii Neamţului din Moldova, ocupă, în istoria monahismului ortodox şi a Bisericii Ortodoxe, un loc deosebit: în persoana lui s-au întâlnit în chip minunat sfinţenia vieţii personale, iubirea de Ortodoxie, aptitudinea remarcabilă de a organiza comunităţile monahale cu viaţa de obşte, priceperea de a atrage la sine şi de a educa duhovniceşte numeroase cete de ucenici, de a crea împrejurul său o mare şcoală de ascetism duhovnicesc ortodox, şi în fine, un mare talent literar, care i-a ajutat să săvârşească o operă însemnată şi de mare trebuinţă şi anume să îndrepte traducerile vechi şi să facă traduceri nouă din literatura ascetică a Sfinţilor Părinţi”.