Viața Sfântului Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei

Colecția: Viața în Hristos Seria:

Descriere

Cu adevărat drepții vor fi vii în veac și la Domnul este răsplata lor și purtarea de grijă de la Cel Preaînalt (Înț. Sol. 5, 15), după pilda de la Înțelepciune. Dar eu, sfinte Ierarh al lui Dumnezeu și mare făcătorule de minuni Nicolae, alegând acestea puține din izvorul dumnezeiesc al multelor tale minuni, le-am adunat pe scurt, ca unul care nici nu am putut să găsesc mai multe și să scot din izvorul de care am vorbit, nici nu am fost în stare să vorbesc despre ele într-un mod mai strălucit și mai plăcut. Dar tu, ca un părinte cu adevărat iubitor de fii și bun, primește fapta mea, ca pe cel mai bun dar, chiar dacă tu nu ai nevoie de ea. Căci știm că nu ai nevoie de nimic de la noi, bogat fiind și având drept sălaș Împărăția cerurilor. Pentru aceea, primind voia noastră cea bună, minunează-te că, deși tu nu ai nevoie, noi am preferat să-ți aducem ție, după putere, cele ale sărăciei noastre, o, preasfinte.

Sf. Neofit Zăvorâtul din CipruViața Sfântului Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, 89

Contribuții

Laura Enache (traducere din greaca bizantină)

Pr. Dragoș Bahrim (ediție îngrijită)